În curând, e posibil să descoperi o pereche de ochelari Cardboard chiar la tine în frigider

ochelari cardboard

Marile branduri sunt din ce în ce mai jucăușe și mai aliniate noilor tendințe, mai ales în materie de realitate virtuală. După ce New York Times a distribuit peste un milion de exemplare ale ziarului, împreună cu o pereche de ochelari Cardboard iar McDonald’s a transformat o serie de cutii de Happy Meal în Happy Goggles, a venit rândul Coca Cola să se joace cu realitatea virtuală.

Marele brand a publicat un video pe YouTube în care arată cum poți face o pereche de ochelari adaptați realității virtuale chiar din cartonul în care au fost împachetate dozele de Cola. Pentru început, acesta nu este decât un experiment, pentru a testa interesul consumatorilor de Cola, dar și de realitate virtuală și pentru a vedea dacă cele două pasiuni sunt comune.

ochelari cardboard

Ideea este că, în viitor, ai putea să transformi cutia de carton pentru 12 doze de Cola în ochelari Cardboard. Momentan, o parte destul de importantă lipsește – lentila -, însă s-ar putea găsi o soluție pentru a o include, pe viitor, în pachet, de îndată ce proiectul va trece de faza de experiment.

Coca Cola este cea mai nouă companie care a sărit în roller coaster-ul numit realitate virtuală și se pare că se adaptează noului mediu destul de bine. Desigur, una dintre principalele motivații ar fi creșterea vânzărilor de baxuri de 12 doze de suc, prin intermediul acestei asocieri. De altfel, Google a anunțat recent că a livrat mai bine de 5 milioane de ochelari Cardboard în întreaga lume, deci strategia Coca Cola este corectă.

Oricare i-ar fi motivația, Coca Cola contribuie, astfel, la răspândirea ideii că realitatea virtuală este accesibilă pentru toată lumea și că nu ai nevoie de echipamente sofisticate pentru a o experimenta.

scris de idei3D