YouTube îți permite acum să faci live streaming cu clipuri filmate 360

youtube vr

De ceva timp, YouTube le permite utilizatorilor să transmită live concerte sau evenimente sportive. Însă, de curând, strategia sa este să facă un pas înainte și să le ofere privitorilor senzația că sunt acolo, la fața locului, chiar în primul rând, ei aflându-se, de fapt, în confortul propriei case.

Cum se poate face acest lucru? Se pare că destul de simplu: prin intermediul realității virtuale. Anul trecut, în luna martie, YouTube a introdus opțiunea de a uploada videouri 360; un an mai târziu, compania face un nou upgrade și le permite utilizatorilor să facă transmisiuni live 360.

Videourile pot fi urmărite atât de pe calculatoarele personale, cât și cu o pereche de ochelari Cardboard. Inutil de menționat că experiența este una mult mai reală, dacă folosești ochelarii Cardboard. În felul acesta, vei pute să întorci capul în orice direcție dorești, pentru a surprinde imaginea de ansamblu, dar și pentru a simți că ești acolo, în mijlocul acțiunii, participând activ la eveniment.

youtube-360

„Dacă nu poți ajunge, de exemplu, la concertul lui Beyonce, următorul lucru pe care poți să-l faci este să-l urmărești live, filmat 360, cu toți fanii care te vor înconjura și cu ea pe scenă, chiar în fața ta; căci tu vei sta în primul rând, spune Neal Mohan, Chief Prouduct Officer la YouTube.

Alphabet Inc – subsidiară Google și-a propus să facă din YouTube platforma principală pentru videouri de orice tip și investește în noile tehnologii, precum live streaming 360, precum și conținut original, cu scopul de a atrage cât mai mulți vizitatori pe site. De asemenea, compania a realizat și o cameră 360, împreună cu GoPro Inc, denumită Jump și a dezvoltat un software special pentru cei ce vor să creeze clipuri VR.

scris de idei3D