The Royal Game of Ur – Board Game

Producator-Joc-Ur-pret
Royal-Game-of-Ur
Joc-Ur-pret
Joc-antic-Ur
Board-Game-joc-Ur-pret
Board-Game-UR

The Royal Game of Ur – Board Game

197,00 lei

World’s Oldest Board Game

Descriere

The Royal Game of Ur, numit și Jocul celor 20 de patrate sau Jocul Regal din Ur, este un joc de strategie – întrecere pentru 2 persoane, care a fost pentru prima dată jucat în Mesopotamia antică, la începutul mileniului III Î.Hr. Jocul era foarte popular în Orientul Mijlociu pentru toate clasele sociale, remarcându-se printre celelalte jocuri de acest gen. Atingând maximul de popularitate, jocul a dobândit semnificații spirituale astfel încât mutările din joc păreau să arate viitorul jucătorului și chiar să transmită mesaje de la zei.

În Jocul regal din Ur jucătorii se întreceau în a parcurge suprafața, începând în partea stângă înspre cea dreaptă. Un jucător începea din partea de sus a cutiei din stânga, iar celălalt din partea de jos. Fiecare dintre ei rula în mod succesiv 7 pioni, confecționați din marna (argilă) sau scoică, și folosea zaruri de forme piramidale care aveau ca rezultat 1, 2, 3, 4 sau 0.

Regulament Joc Ur

Regulile lui Dmitriy Skiryuk:

1.Număr jucători: 2

2.Jocul include tabla, 7 piese albe cu puncte pe o singură parte, 7 piese negre cu puncte pe o singură parte, și 3 zaruri tetraedru cu căte 2 vârfuri marcate.

3.Cele 3 zaruri se aruncă deodată. Scorul lor este determinat în felul următor:

a.dacă un singur zar din cele trei are colț marcat în sus, înseamnă 1.

b.dacă două zaruri din cele trei au colț marcat în sus, înseamnă 2.

c.dacă toate cele trei zaruri au colț marcat în sus, înseamnă 3.

d.dacă niciun zar nu are colț marcat în sus, înseamnă 4, maximul care se poate obține.

4.Nu sunt permise aruncări suplimentare ale zarurilor în aceeași mutare.

5.Pentru a se determina cine este primul, ambii jucători vor arunca zarurile pâna unul dintre ei va obține „1”. Cel care a obținut „1” face prima mutare.

6.Toate piesele pornesc din afara tablei de joc.

7.Primul jucător poate începe din poziția C4 sau A4( dacă primul jucător va alege C4, celalalt va alege A4, și invers). Nu are importanță dacă își alege piesele negre sau albe.

8.Piesele sunt apoi introduse în felul următor, dacă patratul în care va fi mutată piesa este neocupat:

C4/A4 pentru „1”, C3/A3 pentru „2”, C2/A2 pentru „3”, C1/A1 pentru „4”.

9.Pe masură ce jocul continuă, piesele vor fi mutate pe tabla de joc ca în imaginea de mai jos.

10.Dacă primul jucător alege piesele albe și mută în C4, oponentul rămâne cu piesele negre și va muta în traseul care începe prin A4, ca în imaginea ce urmează.

11.Jucătorii nu pot sări peste rândul lor, atât timp cât este posibilă o mutare.

12.În cazul în care toate piesele unui jucător sunt blocate, atunci își incepe mutarea oponentul.

13.Întotdeauna piesele se vor așeza pe tabla de joc cu fața (punctele) orientată în jos și vor urma exclusiv traseul desenat în imagine.

14.O piesă aruncă de pe tablă o altă piesă a oponentului în cazul in care piesa oponentului se află intr-un „pătrat nesigur” și aceasta urmează să îi ia locul.

15.O piesă care este cu fața în jos nu poate arunca de pe tablă o altă piesă care este cu fața în sus și nici invers. O piesă poate arunca de pe tablă o altă piesă doar daca fețele lor au aceeași orientare.

16.Nu pot fi aruncate piesele blocate, întrucât singurele patrate unde pot fi atât piese albe, cât și negre, sunt „patratele sigure”.

17.O piesă este întoarsă de pe o parte pe cealaltă doar când ajunge în pătratul B8, care se află la jumătatea traseului de parcurs. Odata ce o piesă este întoarsă cu punctele în sus, nu mai poate fi întoarsă invers.

18.Dacă o piesă ajunge într-un patrat unde se află o piesă a oponentului, atunci:

a.dacă este un „pătrat sigur” sau un patrat cu ochi, ambele piese vor rămâne.

b.pentru orice alt tip de pătrat unde piesa oponentului nu poate fi aruncată, piesa nu poate fi mutată în acel pătrat.

19.Pe tabla de joc se gasesc următoarele tipuri de pătrate:

a.Pătrate cu Rozetă: A1, C1, B4, A7, C7

i.Dacă o piesa ajunge in pătratul cu rozetă, jucătorul primește o a doua mutare în aceeași tură. Acest jucător nu este obligat să mute aceeași piesă; în schimb, poate muta orice altă piesă de pe tablă sau poate așeza o nouă piesă pe tabla de joc.

ii.O piesă care ajunge pe un pătrat cu rozetă poate aruncă piesa oponentului care era situată in acest patrat. Deasemenea, jucatorul primește o a doua mutare.

b.Pătrate cu 4 Ochi: A2, C2, A4, C4, B7

i.Primul jucător care ajunge la acest pătrat poate așeza, una peste alta, pana la 4 piese de joc. Oponentul, în acest caz, nu mai poate așeza in acest patrat nicio piesă.

ii.Pătratul B7, care este primul pătrat cu 4 ochi din blocul mic al tablei de joc, poate depozita, pentru jucatorul care il găseste neocupat, pana la 4 piese de joc, fără pericolul de a fi aruncate de pe tablă sau ca oponentul să ocupe el acest pătrat. În acest caz, oponentul va folosi acest patrat doar ca punte pentru a junge în pătratele urmatoare. Din moment ce toate piesele unui jucător pleacă din B7, atunci oponentul poate ocupa acest patrat avănd aceleași privilegii menționate mai sus. Motivul pentru care B7 se comportă diferit este pentru a evita blocarea pieselor prin acel loc.
c.Pătratele cu 4 Seturi de 5 Puncte: B3, B6
i.Acestea sunt „pătrate sigure”. Orice combinație de 4 piese poate fi aici. (piese albe sau negre, cu fața în sus sau jos)

ii.Piesele pot părăsi acest tip de pătrat doar în ordinea în care sunt așezate, respectiv de sus în jos. (doar piesa care este deasupra celorlalte piese poate părăsi acest tip de pătrat)
d.Pătratele cu un singur Set de 5 Puncte: A8, C8

i.Acestea se găsesc în 2 colțuri ale blocului mic al tablei de joc. Odata ce o piesă părasește acest pătrat, ajungând în B8 sau trecând prin B8, respectiva piesă se va intoarce cu fața (punctele) în sus.

e.Pătrat cu 16 Puncte: B1

i.B1 este singurul pătrat de acest fel și este ultimul pătrat al traseului. Acesta este un „pătrat sigur” doar pentru a doua jumătate a traseului, dupa ce piesa a fost deja întoarsă cu fața (punctele) în sus prin pătratul B8. Pentru orice alt caz, acesta NU este un „pătrat sigur”.

ii.Acest pătrat poate fi ocupat de către o singură piesă. Nu pot fi depozitate alte piese, de orice fel ar fi.

f.Pătrate cu 5 Puncte Mari: A3, C3, B2, B5, B8

i.Cu excepția lui B8, acestea nu au o funcție specială.
20.Piesele pot părăsi tabla de joc din oricare din ultimele 4 pătrate ale traseului, atăt timp cât zarurile dau numărul exact de pași pentru a ieși de pe tablă. Exemplu: pentru pătratul B4 este nevoie de 4, pentru pătratul B3 este nevoie de 3, pentru pătratul B2 este nevoie de 2, iar pentru pătratul B1 este nevoie de 1.

21.Scopul acestui joc este de a termina traseul ales cu toate cele 7 piese, părăsind tabla de joc prin B1. Piesele care sunt aruncate de oponent nu se iau în calcul, ele își reiau traseul de la început.

Recenzii

Nu există recenzii până acum.


Fii primul care adaugi o recenzie la „The Royal Game of Ur – Board Game”

You've just added this product to the cart: